Beau Travail (1999)
Beau Travail e atât de diferit, de personal și de frumos încât nu poți să rămâi indiferent. Pe unii poate îi va enerva ritmul lent, lipsa unui conflict puternic și povestea fără răsturnări și fără prea multă acțiune, iar alții probabil vor fi impresionați de atmosferă, de imaginile superbe și de lumea interioară a personajului principal. Indiferent de aprecieri, filmul e unic prin tot ceea ce propune și e ca o simfonie de imagini și trăiri.
Sergentul major Galoup (Denis Levant) a lucrat pentru legiunea străină franceză în deșertul din Djibouti, Africa. Întors în Franța, Galoup își rememorează perioada petrecută în legiune. Amintirile sale includ exercițiile zilnice ale soldaților, relația amoroasă cu o localnică și conflictul cu nou venitul Gilles Sentain (Grégoire Colin). Galoup e invidios pe calitățile lui Sentain, sugerându-se subtil că ar putea exista chiar o atracție homosexuală pentru tânărul recrut. Din punct de vedere stilistic regizoarea Claire Denis creează o poetică a corpului uman suprapus peste peisajele aride ale deșertului și conturează o atmosferă de declin moral și spiritual a sergentului major Galoup. Denis Levant, cu trăsăturile sale pronunțate și expresive, dar și cu o capacitate extraordinară de stârnire a stărilor interioare, conduce perfect acest declin până în momentul final, o secvență metaforică de o expresivitate uluitoare.
Beau Travail e o simfonie a decăderii, o busolă care nu-ți mai arată nordul. Filmul e ca un dans, atât la propriu, prin coregrafia nevăzută a personajelor și a peisajelor, imprimată pe ecran de viziunea lui Claire Denis, cât și la figurat: un dans al vieții, al ambiției, al iubirii, care în final are ca unici parteneri omul și moartea.
