Contempt (1963)
În franțuzește Le mépris, disprețul, adaptarea romanului lui Alberto Moravia e primul și ultimul film al lui Jean-Luc Godart făcut cu producători americani. Gândit ca un film cu buget mare, Contempt se folosește de imaginea superbei Brigitte Bardot și de corpul ei gol pentru a se vinde publicului larg. Cu toate astea Godart rămâne fidel stilului și convingerilor sale, oferind o notă tragică unei povești banale despre un cuplu care se destramă.
Fritz Lang (Fritz Lang) turnează în Italia un film despre Odiseea lui Homer, însă producătorul Jeremy Prokosch (Jack Palance) e nemulțumit de rezultate, așa că îl abordează pe scriitorul Paul Javal (Michel Piccoli) pentru a rescrie scenariul. Totul ar fi simplu dacă în poveste n-ar apărea splendida nevastă a lui Paul, blonda Camille (Brigitte Bardot). Relația ei cu Paul trece printr-un moment critic, alimentat și de întâlnirea cu Jeremy care îi face avansuri de față cu soțul ei. Sunt nelipsite convigerile lui Godart despre cinematografie și despre temele ce trebuie abordate în film, enunțate cu ajutorul personajului lui Fritz Lang, cât și mici trucuri legate de distanțarea publicului, cum ar fi câteva secvențe în care o cameră de filmat e orientată direct către spectatori. Imaginile sunt superbe, atât interioarele cât și peisajele pitorești de la Capri. Dacă eroii tragediilor antice erau confruntați cu soarta impusă de zei, eroul lui Godart, Paul, asemănat cu Ulise, are de înfruntat efectele propriilor alegeri. În aparență Camille e o răsfățată iar soțul ei o victimă, aici poate e de vină felul în care i-a condus Godart pe cei doi actori, însă Paul este cel care pune pe locul întâi interesul material, succesul, și nu relația cu soția lui.
Contempt e disprețul care omoară relații. Odată apărut nu mai poate fi alungat, iar dragostea se evaporă aproape instantaneu. Tragedia vine din faptul că eroul nu e în stare să-și recunoască greșeala în timp util. El are șansa să repare ce a greșit, oscilează mereu, dar nu o face. Iar disprețul e devastator.
