Citizen Kane (1941)

Inspirat din viața faimosului publicist american William Randolph Hearst, Citizen Kane e primul film ca regizor al lui Orson Welles și e considerat de foarte mulți critici cel mai bun film făcut vreodată.
Charles Foster Kane (Orson Welles), unul dintre cei mai influenți oameni din America, un magnat ce trăia izolat în castelul său uriaș din Florida, moare singur în patul său, rostind înainte de a se stinge cuvântul “Rosebud”. Reporterul Jerry Thompson (William Alland), în încercarea de a găsi semnificația din spatele acestui ultim cuvânt, îi intervievează pe cei mai apropiați și importanți oameni din viața lui Kane. Din spusele lor aflăm povestea unui tânăr ce a început iubind oamenii și a sfârșit iubindu-se doar pe el, gonindu-i pe toți cei care i-au fost aproape. Folosind flashbackuri, având mai mulți naratori și astfel mai multe unghiuri subiective, inovând mixajul de sunet, mișcările și unghiurile camerei de filmat, utilizând suprapuneri fotografice pentru a avea adâncimea de câmp pe toată distanța cadrului, Welles revoluționează cinematografia din punct de vedere narativ și vizual, creând o capodoperă stilistică. Stilul este și cel care te ține atent, ajutat de lejeritatea cu care curge povestea, însă interpretările actoricești nu sunt uimitoare, iar unele personaje sunt lineare și le lipsește profunzimea.
Citizen Kane e una din pietrele de temelie ale cinematografiei americane și un deschizător de drumuri, aducând pe ecran tehnici din literatură, fotografie și radio, și cel mai răsunător debut din lumea filmului, un început de carieră senzațional pentru regizorul, actorul și scenaristul Orson Welles.